Distribuie

Preotul din satul Susleni, Orhei, a organizat un atelier de sensibilizare pe tema prevenirii violenței de cuplu în rândul tinerilor din comunitate

Peste 30 de tineri și tinere din satul Susleni, raionul Orhei, au participat la un atelier comunitar de sensibilizare. Tema acestuia a fost prevenirea violenței și combaterea stereotipurilor în relație. Participanții au fost ghidați de preotul din satul Susleni, Neonil Cocu. 

Atelierul reprezintă continuitatea activităților comunitare organizate în cadrul proiectului „Parteneriat de la începutul relației – consilierea de cuplu”, la care au participat 20 de preoți din raioanele Strășeni și Orhei. Proiectul este implementat de Institutul pentru Familie și Inițiative Sociale.

Obiectivul acestor activități este de crește accesul tinerilor la serviciile de consiliere psihologică în acele medii în care lipsesc psihologii. În lipsa acestora, funcția de consilier o poate prelua preotul care se bucură de autoritate în comunitate. Iată de ce IFIS a decis să instruiască inițial 20 de preoți din două raioane – Strășeni și Orhei, prin care le-a oferit instruire specializată. Aceasta prevede consilierea spirituală, consilierea premaritală și cunoașterea fenomenului violenței în familie și cum ei să intervină în aceste situații, cum ar fi referirea la poliție, asistență socială, asistență medicală, asistența psihologică etc.

Drept urmare, preoții absolvenți ai acestor instruiri au posibilitatea să organizeze în comunitățile lor o serie de ateliere de informare/sensibilizare pe subiecte ce țin de prevenirea violenței și a stereotipurilor pe bază de gen. În această ordine de idei, preotul din satul Susleni, Neonil Cocu, a organizat o întâlnire cu peste 30 de tineri din localitate, în cadrul căreia le-a povestit ce înseamnă dragostea, respectul reciproc, pe ce principii se construiește o relație sănătoasă. În cele din urmă, preotul a vorbit și despre violență și consecințele acesteia asupra victimei, dar și asupra cuplului. 

Aici, activitatea a continuat cu vizionarea filmului autohton „Culorile”, în care sunt descrise etapele dragostei, apoi și cele ale violenței. Tinerii, împreună cu preotul din sat, au discutat, au reflectat asupra problemelor descrise în peliculă. Datorită acestui atelier, tinerii au însușit principalele semne ale violenței și au învățat cum să prevină acest fenomen în viața de cuplu.

 Iulian Rață, mentor, dr. Protoiereu mitrofor, lector universitar:

„Nenumărate familii s-au căsătorit fără a avea parte de aceste consilieri premaritale. Atunci când creștinii vin la biserică și vorbesc despre o răbdare a violenței, evident preotul trebuie să spună că răbdarea nu se referă la această violență. Când vorbim despre frica «sfântă» despre care ne vorbește, de fapt, biblia în raport cu femeia, trebuie să fie clar că bărbatul nu trebuie să fie un tiran, iar femeia să tremure în fața bărbatului său. Ar fi cea mai mare prostie. Și atunci noi vorbim despre familii întemeiate și bazate pe dragoste, pe stimă reciprocă, pe respect reciproc și pe bună înțelegere.” 

 Neonil Cocu, preot în satul Susleni, Orhei:

„Am rămas foarte mulțumit de instruirea la care am participat, fiindcă m-a ajutat să-mi îmbunătățesc calitățile profesionale care sunt, de fapt, importante atunci când consiliez un cuplu care dorește să-și întemeieze o familie. Am fost învățat cum să reacționez la situații de violență sau abuz în cuplu, mentorii mei m-au ajutat să desfășor consilierea premaritală și cea spirituală în cadrul cărora vin să le spun tinerilor despre respect, dragoste reciprocă, îi ajut să găsească răspunsuri la dilemele cu care se confruntă.

Iar în cadrul acestui atelier am venit în fața tinerilor din localitate pentru a-i pregăti să prevină de acum violența în familie, să nu promoveze stereotipurile de gen care bântuie în cultura noastră.”

Victoria Captari, mentoră, psihologă IFIS:

„Când vorbim despre violența în familie, ne referim la două aspecte. Un aspect reprezintă consilierea premaritală care ajută tinerii să fie mai pregătiți și mai responsabili în relația de cuplu întru prevenirea violenței în familie. Iar activitățile de sensibilizare  contribuie la reducerea tuturor formelor de abuz. Al doilea aspect ține de consilierea spirituală. Ea nu este o spovedanie sau o predică clasică, ea este un proces în care sfințiții părinți au posibilitate să aducă mult mai multă claritate asupra textelor biblice, care din păcate sunt utilizate în justificarea actelor de violență. Din cazurile de violență s-a constatat că versetele biblice sunt interpretate eronat și de aici au apărut multe  mituri și stereotipuri care încurajează violența asupra femeilor. În acest sens, preoții instruiți în cadrul sesiunilor noastre vor putea explica tinerilor adevăratele semnificații ale versetelor biblice, punând accentul pe condamnarea agresiunii, abuzului și violenței asupra femeilor.”

Cursul de formare a celor 20 de preoți a durat trei zile, iar acesta a avut drept scop îmbunătățirea capacităților de consiliere spirituală și premaritală în vederea prevenirii și combaterii fenomenului violenței în familie, cunoașterea cauzelor, consecințelor și modalităților de implicare la nivel de parohie în acest sens.

Proiectul „Parteneriat de la începutul relației – consilierea de cuplu” este implementat de către Institutul pentru Familie si Inițiative Sociale în perioada februarie 2022-ianuarie 2023, în contextul programului „Împreună împotriva stereotipurilor de gen și a violenței pe bază de gen”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat în comun de UN Women și UNFPA.

Ghidul este disponibil pentru a fi descărcat dupa parcurgerea cursului. 

Solicită o consultație